07/07/2025
Într-un colț de lume, o cățea moare cu puii la piept. Au supt din ea, până când trupul i-a renunțat la suflare,răpus de boală, dar nu de datorie. Puii ei ajung, la limită, în brațele noastre. Încă trag din laptele morții. Încă speră.
În alt colț, o ursoaică este împușcată. A atacat un om pentru că își apăra puii. Statul o numește pericol și o ucide, în fața puilor. Puii, rămași orfani, condamnați la moarte, prin înfometare, deshidratare sau uciși de alți urși, rătăcesc acum prin pădure. Autoritățile spun că „nu i-au mai găsit”. Societatea civilă îi vede, zi de zi.
Într-un complex rezidențial, o femeie însărcinată este ucisă în fața copilului de 3 ani. Era la al doilea copil. A cerut ajutor de mai multe ori. A murit ignorată.
Toate aceste ființe aveau în comun ceva profund: erau mame. Și trăiau în România.
---
Femela, în toate formele ei, nu este protejată. Dă viață și apoi trebuie să se lupte pentru ea. Are parte de o sentință, nu de o binecuvântare.
Câte vieți de cățele sunt aruncate în lanuri, la marginea șoselelor? Câte ursoaice sunt vânate pentru că își apără puii? Câte femei sunt bătute, violate, ucise, pentru că îndrăznesc să spună „nu”?
România nu are o problemă de legislație. Are o problemă de respect. Nu ne respectăm femela — nici în natură, nici în oameni. Ne închipuim că puterea vine din dominare. Că instinctul matern este deranjant. Că viața trebuie să ne fie utilă, altfel o ignorăm sau o eliminăm. Nu respectăm VIAȚA.
Ce înseamnă, de fapt, această radiografie pe care o facem?
Este imaginea unei lumi care pedepsește grija. Care răsplătește forța brută și ignoră fragilitatea asumată. Unde cruzimea față de animale merge mână în mână cu violența domestică. Unde ursoaica devine „pericol”, cățeaua devine „gunoi” și femeia devine „a meritat”.
Am vrea să spunem că suntem o societate modernă. Dar faptele spun altceva.
Femeile încă mor din gelozii și posesivitate.
Cățelele încă nasc de sub mașini, subțiate de foame și viermi.
Ursoaicele mor pentru că îndrăznesc să fie mame.
Iar noi numim asta „ordine publică”.
Și totuși, acolo unde e durere, poate exista și schimbare.
Această radiografie e un apel: să ne uităm la toate aceste ființe nu ca la „probleme” – ci ca la oglinzi. Să începem să protejăm viața în toate formele ei: domestică, sălbatică, umană. Să nu mai întoarcem capul când vedem sânge. Să nu ne mai ascundem după cuvinte mari când nu le avem nici cele mici: „îmi pasă.”
Jason a murit. Mama-cățea a murit. Ursoaica a fost împușcată. Femeia însărcinată a murit.
Toți au avut în ei instinctul de a proteja.
Noi am avut în noi reflexul de a elimina.
💔 Dacă nu ne schimbăm, vom deveni o societate incapabilă de iubire.
Pentru că a iubi înseamnă a vedea. A respecta. A ocroti.
Nu doar ce e frumos. Nu doar ce e folositor.
Ci viața. Așa cm e ea. Cu dureri. Cu sâni umflați de lapte. Cu sânge. Cu teamă. Cu fragilitate.
📲 Trimite „VITAL” la 8835, oferă 5 euro lunar – și ajută-ne să salvăm vieți ca ale lor.
Pentru că Jason nu trebuie să fi murit în zadar.
Pentru că acea mamă moartă nu e doar o imagine șocantă.
Pentru că viața — fie că vine în patru labe, fie în două picioare — merită respect.
