27/04/2025
Maine se implinesc 8 ani de cand s-au nascut Paris, Riga si Berlin. I-am pierdut pe Paris si Berlin. Anii acestia de lupta pentru viata lor au ramas in continuare cel mai important lucru pe care l-am facut cu viata mea.
In primul an nu am scris nicio postare aniversara. Murise Paris cu 4 luni in urma si Riga si Berlin inca faceau crize epileptice aproape constant. In multi alti ani am scris postarile cu o seara inainte pentru ca nu stiam niciodata daca vor mai prinde o zi de nastere sau nu. Intr-un an erau sigur pe perfuzii, destul de critice. Imi amintesc ca scriam postarea cu sunetul perfuziei in fundal.
Am amanat-o si anul acesta. Nu pentru ca i-ar fi Rigai rau. Pentru ca simt ca o scriu pe jumatate. Pentru ca acum nu mai vreau sa aniversam ani. As vrea ca timpul sa se opreasca in loc. Sau ideal sa se deruleze inapoi…
Am impartit postarea in doua ca sa nu fie cea mai depresiva urare de “la multi ani” pe care ati citit-o vreodata. Urmeaza partea pozitiva maine. Dar o scriu si pe aceasta ca sa intelegeti.
Riga n-o mai cauta pe Berlin prin casa. Sta cu Arthur, Suzy si Musette acum. E mereu zumzet pe acolo. Musette se joaca cu o cutie de carton. Arthur urla toata ziua. Suzy sta pur si simplu cu ea. I-am luat si o jucarie, cam cat ea de mare, careia ii bate inima. S-a atasat de ea. Eu inca am seri cand ma intorc de la veterinar si trebuie sa trag pe dreapta pentru ca ma bufneste plansul. Cand sunt intrebata cu ce pisici am venit la cabinet trebuie sa-mi cantaresc atent raspunsul, ca sa nu spun ca am venit si cu Berlin.
D**a moartea lui Berlin am incercat sa imi intensific eforturile, sa salvez alte pisici cu crize. Am vazut un anunt de adoptie pentru o pisica epileptica din Brasov. Era postat de o saptamana. I-am scris persoanei. Eutanasiasera pisica la recomandarea medicului. La mai putin de o luna de la punerea diagnosticului si doar cu un singur tratament incercat, medicul a considerat ca e “optiunea mai blanda”.
Am acordat doua granturi EpiCat in valoare de 730, respectiv 1000 lei. Am incercat sa acord mai multe. Vin cu 8 ani de experienta in spate, parerile unor echipe intregi de medici care le-au consultat pe fete, zeci de variatii de tratamente incercate, o lista de medici din toata tara despre care stim ca trateaza cazuri de crize sau epilepsie cu success… ma contrazic cu oameni care-si trateaza pisicile epileptice cu uleiuri DoTerra si-mi spun ca eu nu stiu nimic despre epilepsie. Sau care recomanda un ou crud pe g*t in crize.
Incerc sa sprijin emotional proprietarii de pisici epileptice care se confrunta cu primele crize. Li se pare greu, frustrant, disruptiv. Sunt niste conversatii absolut crunte pentru mine, pentru ca as fi facut greu, frustrant si disruptiv inca 3 vieti de om.
Dar in toata frustrarea aceasta de a incerca sa ajut si a esua pe alocuri, am gasit si un licar de speranta. Am primit o cerere de preluare pentru o pisica epileptica. Nu pentru ca mama ei ar fi vrut sa o dea, ci pentru ca ar fi vrut sa ajunga undeva unde sa-i fie mai bine. I-am spus ca sunt dispusa sa o iau, dar ca asta inseamna ca nu voi mai putea lua urmatoarea pisica cu crize despre care mi se scrie. Si ea poate nu va avea o mama ca ea. Mi-a spus ca plange langa pisica la fiecare criza. Mi-am amintit cm plangeam si eu la fiecare criza a alor mei. I-am spus cm e la final de drum, cand ai vrea sa poti negocia cu universul orice intelegere, numai sa mai primesti un minut cu copilul tau. Atunci nu mai e loc de negociere. Dar cat sunteti impreuna, se pot inca incerca multe. Exista zeci de medici. Exista cel putin 10 antiepileptice. Nu toate pisicile vor fi farmacorezistente. Nu toate vor avea si o dizabilitate cognitiva pe langa crize. Nu toate drumurile vor fi atat de grele. Uneori e nevoie doar de disponibilitate si rabdare. Doamna a hotarat sa mai incerce.
Va scriu si voua in acelasi scop. Leg*tura mea cu Paris, Riga si Berlin nu a fost in niciun fel speciala. E leg*tura naturala pe care o formezi cu un animal care depinde atat de mult de tine. Am simtit si eu neputinta, frustrarea, durerea de a asista la crize, de a nu stii incotro sa o apuci medical, de a nu avea un diagnostic sigur. Nu gasesti nimic pozitiv in experientele astea cand le traiesti. Dar daca alegi sa o iei pe drumul asta si sa treci si prin experientele dificile, afli d**a ani de zile ca n-au fost dificile deloc. Ai alege voluntar sa le mai traiesti inca de o suta de ori. Pentru ca in momentele alea erati inca impreuna.
Cu animalele cu nevoi speciale formezi o leg*tura pe care ti-e imposibil sa o formezi altfel. Dependenta lor de tine devine codependenta. Vietile voastre se leaga. Si nimic nu mai rupe leg*tura asta, nici macar moartea. Chiar si in suferinta, ramane acolo un suflet deschis, care altfel ar fi fost inchis. Nu avem nici noi mult timp pe pamant. Toata lumea e intr-o goana continua sa traiasca fiecare experienta umana posibila, dar se rezuma la a vizita tari noi, a manca mancaruri noi si a aduna bani pe care oricum nu-i poate lua in mormant. Leg*tura aceasta cu un animal cu nevoi speciale e o experienta ascunsa, la care multi nu vor stii sa ajunga vreodata. Dar e probabil printre cele mai insemnate pe care le puteti trai.
E greu sa cauti experienta asta. De obicei te gaseste ea pe tine. Dar atunci cand se va intampla, va rog, fiti deschisi la ea. D**a 8 ani cred sincer ca nu as fi fost om in acelasi sens al cuvantului daca nu mi-as fi cunoscut copiii.
- - -
Daca vreti sa sustineti asociatia, o puteti face:
💔🩹Prin transfer bancar in ING: RO72INGB0000999911640682, deschis pe numele Asociatia Riga si Berlin
💔🩹 Contravaloarea unui produs sau a unui serviciu pe site (card, paypal, revolut): https://rigasiberlin.ro/shop/
💔🩹Prin paypal: paypal.me/rigasiberlin
💔🩹 FORMULAR 230 (gratuit, pentru cei care au incasat venituri din salarii in 2024): https://formular230.ro/asociatia-riga-si-berlin
organizatie non-profit 💜 animal rescue 💜 sprijin pentru proprietarii de pisici epileptice
