16/02/2026
Psihoterapeutul este o punte între om și Dumnezeu.
Pe Dumnezeu îl vedem așa cm i-am văzut pe părinți: nerăbdători, imprevizibili, de nepătruns, de neclintit, poate reci, poate răzbunători, poate manipulatori.
Nu zic ca așa au fost dar așa i-am văzut noi și am creat o formă în care turnăm apoi și lumea și-L turnǎm și pe Dumnezeu.
Ne-am simțit condiționați? Cream un dumnezeu care ne condiționeazǎ.
Nu ne puteam încrede plânsul și durerea în fața părinților noștri? Nu vom crede într-un Dumnezeu căruia să-i pese de plânsul nostru și să-l aline.
Ne-am simțit pedepsiți de părinții noștri? Ne vom simți pândiți la orice pas de un dumnezeu pedepsitor.
Psihoterapeutul se aşeazǎ cu blândețe lângă noi și, ca și cm am fi doi copii în groapa cu nisip, ușor ușor creăm alte forme în care să turnăm relația cu noi, cu ceilalți și cu divinitatea.
Un psihoterapeut bun nu ne păstrează pentru el ci ne ține în brațe (simbolic) doar atât cât e nevoie până să ne așeze cu încredere în brațele credinței într-un EU mai mare decât noi.
RĂNILE DIN COPILĂRIE NU TREC CU TIMPUL, CI CU ADEVĂRUL ȘI CU DUMNEZEU.
🩹 Copilăria nu rămâne în urmă, ea merge cu noi, tăcută, în spatele fiecărei reacții, al fiecărei frici și al fiecărei nevoi disperate de a fi iubiți. Mulți oameni maturi poartă în ei un copil rănit care încă așteaptă o mână, un cuvânt, o siguranță pe care n-a primit-o. Și, fără să știe, cer de la ceilalți ceea ce doar Dumnezeu poate vindeca. Ne mirăm că nu avem pace, dar nu ne-am oprit niciodată să plângem cu adevărat durerea de atunci, să o privim în față fără rușine și fără vină aruncată în afară.
💙 Vindecarea nu începe când uităm, ci când ne așezăm cu rănile noastre înaintea lui Hristos, fără mască și fără apărare. Dumnezeu nu Se sperie de copilul nostru rănit, ci îl așteaptă. Când îndrăznim să spunem: „Aici m-a durut”, harul începe să lucreze. Nu ne vindecăm prin negare, ci prin asumare; nu prin forță, ci prin blândețe. Acolo unde omul încetează să se mai certe cu trecutul și îl încredințează lui Dumnezeu, rana nu mai conduce viața, ci devine loc de întâlnire cu iubirea care reface, încet și sigur, sufletul.
