Asociatia Sache Vet

05/05/2025

Azi am fost la Neatza cu Razvan si Dani cu două suflete care poartă în ochi toată blândețea lumii: o cățelușă bătrână și un motan alb cu mustăți gri. Noi le spunem „băbuța și moșulețul”. Dar în spatele blănii albite, stau povești despre așteptare, despre răbdare, despre ani lungi petrecuți fără o casă.

Am vorbit despre animalele care îmbătrânesc. Despre cm se schimbă nevoile lor, dar nu și capacitatea de a iubi. Și despre cum, în România, sute de câini și pisici seniori mor singuri în adăposturi, fără să fi fost vreodată iubiți.

Și am mai vorbit despre oameni. Despre cei peste 1,5 milioane de vârstnici din România care trăiesc singuri. Despre cei 30% care spun că nu au cu cine vorbi. Despre cm bătrânețea, la oameni sau animale, doare mai puțin când ai pe cineva lângă tine.

💜 În alte țări, seniorii adoptă seniori. La noi, cei bătrâni rămân mereu ultimii aleși.

Dar nu trebuie să fie așa. Pentru că o băbuță cu blană încă mai poate urca în pat dimineața și să-ți toarcă în piept, iar un moșuleț cu patru lăbuțe încă mai poate zâmbi când simte o mână caldă.

Alege să iubești un animal bătrân. Îți va schimba viața. Sau poate o va salva . Adoptă, devino foster. Donează pentru ca noi să putem oferi a doua șansă altor seniori. Donează 5 euro lunar prin SMS la 8845, cu textul VITAL și salvează viața unui animal care nu are pe nimeni altcineva.

05/05/2025

E greu să fii un animal singur pe stradă.
Să nu știi dacă azi vei găsi apă.
Să nu știi dacă mâine mai ai un drum de mers.
Să nu știi dacă mâna care se apropie va lovi… sau va salva.
E greu și pentru noi.
Pentru că îi vedem.
Pentru că îi primim.
Pentru că îi ținem în brațe, uneori pentru prima oară în viața lor.
Și adevărul e că nu-i putem salva pe toți.
Dar cu ajutorul tău… putem salva mult mai mulți.
Completează Formularul 230 și redirecționează 3.5% din impozitul pe venit către Asociația Sache.
▪Doar până pe 25 mai.▪
E un gest simplu pentru tine.
Dar pentru ei… e șansa la viață.

04/05/2025

Ieri, azi, colegii mei din SacheVet sunt în Mărășești, Vrancea.
Cu bisturiul în mâini și cu speranța sub piele.

Într-o țară a nimănui, unde animalele încă se nasc pe asfalt și mor în tăcere.

Sterilizăm. Prevenim. Încercăm, uneori cu disperare, să reparăm o lume care refuză să vadă.

Dar azi, înainte de toate, colegii mei au făcut un gest simplu și profund: au mers la vot.

Pentru că iubirea de țară nu se strigă. Se trăiește.
Cu mâinile muncite. Cu ochii deschiși. Cu inima întoarsă spre ceilalți.
Și mai ales cu gândul la cei care nu pot vorbi.

De 30 de ani, animalele din România nu au avut dreptul la viață.
În ultimele două decenii, acest drept le-a fost furat cu acte, cu indiferență și cu tăcere.
Nu li s-a oferit decât suferință, lanțuri, gropi comune și ecarisaj.

Alegeți azi altceva.

Votați cu inima.

Cu inima întoarsă către toate acele inimi care încă bat, deși nu au pentru cine.
Sau către cele care nu mai bat, pentru că le-am lăsat singure, condamnate fără drept de apel.

Votați oameni care prețuiesc viața.

Nu sloganuri. Nu promisiuni.

Oameni care, în mod dovedit, au înțeles că a fi demn înseamnă a nu ignora suferința altora.
Că respectul pentru viață nu e opțional.
Că legea, știința, prevenția și compasiunea nu sunt accesorii politice. Sunt fundație.Oameni care simt ,care ştiu că societatea civilă este vitală într- o țară care uită ce înseamnă să protejezi viața, animalul,mediul,omul.

Alegeți nu pentru voi. Ci pentru tot ce trăiește, tace și sângerează în umbră.
Alegeți pentru viitor. Pentru copiii voștri.
Pentru ca ei să nu mai fie nevoiți să salveze ce alții au distrus.

Alegeți oameni care,în mod asumat, dovedit, au ales să protejeze viața!Vă rugăm.

Mergeți la vot. Pentru viață. Pentru cei care nu au voce. Pentru cei care n-au mai avut timp.

03/05/2025

Să fii cetățean nu înseamnă doar să locuiești într-o țară.
Înseamnă să o schimbi.
Să o faci mai dreaptă. Mai empatică. Mai vie.
Animalele nu pot cere ajutor. Dar tu poți.
Legea există, dar are nevoie de oameni care să o aplice.
Iar binele nu se face doar de sus. Se face de jos, din noi, din fiecare.

🧩 Vrei să te implici?
– Oprește-te când vezi durere.
– Documentează și raportează abuzul.
– Inspiră-i pe alții să nu tacă.

📲 Susține Asociația Sache!
Trimite SMS cu textul VITAL la 8835 – donezi 5€/lună pentru protecție reală pentru animale.

Comentează „Mă implic” dacă ești gata să fii parte din schimbare.
Distribuie. Salvează. Dă mai departe.

02/05/2025

📍 Pagina 9 – Letea. Când libertatea s-a auzit nechezând dintr-o cușcă.

Nu toate animalele ucise sunt părăsite. Unele sunt libere. Sau mai bine zis, au fost.

În primăvara lui 2011, liniștea din Pădurea Letea a fost frântă de nechezatul disperat al unor suflete care nu ceruseră nimic de la nimeni. Cai sălbatici, trăind în armonie cu natura, descendenți ai cailor de povară abandonați în urmă cu zeci de ani. Simboluri vii ale rezistenței și adaptării.

Au fost strânși cu brutalitate. Închiși. Încărcați în tiruri ca niște saci de carne. Destinația? Abatorul.
Destinul? Moarte fără sens.

Localnicii au tăcut. Autoritățile au girat.
Statul român a întors privirea.
Când e vorba de animale, România are un obicei vechi: să nu vadă, să nu audă, să nu răspundă.

Dar atunci, ceva s-a întâmplat.
Zeci de ONG-uri și mii de oameni s-au unit.
Au oprit convoiul în județul Brăila.
Au testat animalele. Le-au redat libertatea.

Dar nu pe toți.
Unii au murit.
Unii s-au pierdut.
Toți au fost marcați. Și noi odată cu ei.

📍 Letea nu e doar despre niște cai.
E despre o țară care nu știe să respecte viața.
E despre o lege care nu apără ce trebuie.
E despre o rușine pe care trebuie s-o purtăm până când nu se va mai repeta.

📣 Astăzi, Letea este încă în pericol.
Pentru că nimic nu s-a schimbat cu adevărat.
Pentru că nu există un sistem de protecție pentru animalele sălbatice.
Pentru că pădurile pot oricând redeveni abatoare.

✊ Ajută-ne să construim o arhivă a durerii.
Un protest care să nu poată fi ignorat.
Cartea Roșie a Cruzimii față de Animale trebuie să rămână vie.

💬 Trimite VITAL prin SMS la 8835 (5€/lună) pentru ca aceste pagini să ajungă unde doare.

Să scriem.
Să ne amintim.
Să nu mai permitem.

02/05/2025

Alma și Emma au fost ucise în ziua de Paște. Două suflete care nu cereau decât siguranță, apă, hrană și puțină liniște. Au fost căutate, bătute, ucise cu cruzime. Într-o curte. De oameni.

Și totuși, statul tace. Instituțiile se ascund. Legea nu se aplică.
Iar între timp, astfel de fapte continuă. Pentru că pot. Pentru că nimeni nu intervine. Pentru că violența față de animale e tratată ca un „detaliu”, nu ca o crimă.

Dar cruzimea nu este o opinie. Nu e o scăpare.
Este o infracțiune.

Și legea o spune clar:
– Lovirea unui animal = închisoare
– Schingiuirea = închisoare
– Uciderea intenționată = închisoare
– Abandonul = amendă dură
– Nepăsarea sistematică = tăcere complice

Am lansat această campanie nu pentru că ne mai miră ce se întâmplă.
Ci pentru că nu mai acceptăm să treacă neînregistrat. Nemenționat. Nespus.

Am deschis Cartea Cruzimii, o arhivă a durerii, dar și a memoriei.
Un proiect al Asociației Sache, pentru fiecare caz care merită dreptate.
Pentru Alma. Pentru Emma. Pentru toți ceilalți.
Dacă știi un caz: scrie-ne pe [email protected]
Dacă vrei să susții platforma: trimite SMS cu textul VITAL la 8835 (5€/lună)
▫Salvează postarea.
▫Distribuie.
▫Comentează cu „Nu mai tăcem.” dacă ești alături de noi.

Pentru că ce nu e scris, nu există.
Ce nu e documentat, nu se schimbă.
Ce nu e pedepsit, se repetă.

01/05/2025

Pagina 8 – GOLIATH
Bucov, România.
L-am găsit într-un colț de boxă, înlemnit de frică și durere. Un sac de oase. Fără blană. Fără speranță.
Goliath – un nume prea mare pentru un trup atât de sfârtecat de demodex, foame și nepăsare umană.

A fost adus în această stare de oameni. Poate nu l-au bătut. Poate nu l-au omorât cu mâna lor. Dar l-au lăsat să moară, lent. I-au dat drumul cu știința că n-are să supraviețuiască.
Această formă de cruzime, neglijența dusă la extrem, e una dintre cele mai perfide și dureroase. Nu se vede în sânge, dar sfârtecă din interior. E umilință, e foame, e moarte lentă.

Această fotografie nu este doar despre Goliath.
Este despre toate animalele care sunt condamnate la suferință și moarte prin uitare, prin abandon, prin indiferență.
Cultura ne-a învățat să nu le vedem. Să le „lăsăm să moară” ca metodă de eliminare. Să considerăm durerea lor o non-problemă.
În multe locuri din România, animalele nu sunt ucise direct. Sunt lăsate să moară încet.
Sunt neglijate intenționat, pentru că așa doare mai puțin conștiința: "nu le-am omorât noi".
Dar da. Le-ați omorât.

Dar aici, în Cartea Cruzimii, nicio durere nu este ignorată.
Aici rămân numele, fețele și traumele celor care n-au avut voce.

Goliath trăiește. Azi are blană. Azi mănâncă. Azi iubește.
Dar n-o să uităm niciodată cm a fost găsit.
Această pagină este pentru Goliath.
Dar și pentru toți ceilalți care au murit în tăcere, înfometați, umiliți, abandonați de oameni și de legi.
Să nu-i uităm.
Să nu-i mai lăsăm.
Această pagină este pentru Goliath.
Dar și pentru toți ceilalți care au murit în tăcere, înfometați, umiliți, abandonați de oameni și de legi.
Să nu-i uităm.
Să nu-i mai lăsăm.

30/04/2025

Suceava, ianuarie 2025 – Câinele din albia râului

Nu toate victimele pot fi salvate.
Dar unele... aproape au fost.

Un câine înfometat, slăbit, pierdut pe o stradă din județul Suceava. Casa lui Patroclet l-a văzut. L-au fotografiat. S-au întors a doua zi cu gândul să îl ia.
Dar era prea târziu.

L-au găsit legat de picioare, târât kilometri pe vale și aruncat ca un sac de gunoi în albia unui râu.
Nu a avut nicio șansă. A fost legat special ca să nu se poată salva. Ca să nu poată fugi. Ca să moară fără speranță.

Nu a murit doar un câine.
A murit o întreagă fărâmă de umanitate.

Astfel de fapte nu mai pot fi numite „excepții”.
Ele sunt roadele unei societăți care a uitat să simtă.
Ale unei educații care nu mai cultivă empatie.
Ale unei legislații care permite, amână sau uită.
Ale unui stat care tace.

Această Carte Roșie nu e doar o arhivă.
Este o promisiune.
Că nu vom lăsa durerea lor să se piardă.
Că nu vom mai întoarce privirea.
Că vom scrie fiecare rană. Fiecare moarte. Fiecare tăcere.

Pentru că durerea trebuie văzută.
Pentru că moartea trebuie numită.
Pentru că viața trebuie apărată.

Ajută-ne să documentăm, să construim, să luptăm:
Trimite VITAL prin SMS la 8835 (5€/lună)
și sprijină platforma noastră de monitorizare și justiție pentru animale.

30/04/2025

Uneori, doar o mână întinsă deschide drumul spre viață.

Prima TV a fost alături de noi la Spitalul Sache, locul unde animalele care n-au pe nimeni găsesc, uneori pentru prima dată, totul: adăpost, vindecare, un nume, o șansă.

Am vorbit despre ce nu se vede în cifre.
Despre durerea mută a celor care nu pot cere ajutor.
Despre medici care operează și plâng în același timp.
Despre viitorul în care nimeni nu va mai fi refuzat pentru că nu are bani.

Spitalul Sache nu e doar un loc. E un gest colectiv de compasiune.
Iar tu îl poți aduce mai aproape de final.

Trimite SMS cu textul VITAL la 8835 (5€/lună)
și devii parte dintr-o lume în care viața nu mai e un privilegiu.

Pentru ei. Pentru noi.
Pentru o lume mai dreaptă.

30/04/2025

Ce începe cu salvarea unui cățel poate schimba o țară.
Povestea lui Sache, găsit rănit în 2007, a devenit astăzi un proiect de impact național: construim un Spital Veterinar Social lângă București!
Îți dorești să faci parte din această schimbare?
Contactează-ne la [email protected]!
Citește articolul integral din HotNews.ro , .ro

https://hotnews.ro/in-tara-cu-6-milioane-de-caini-si-pisici-care-traiesc-pe-strazi-un-ong-construieste-un-spital-veterinar-social-degeaba-avem-amenda-de-10-000-de-lei-pentru-abandonul-animalelor-nu-se-aplica-1953797

Locul va fi Tărtășești, județul Dâmbovița, iar asociația care se ocupă de proiect se numește Sache Vet.

29/04/2025

Alice. Când plumbul taie liniștea
Numele ei era Alice.
Un suflet blând, cu ochi calzi, care nu a cerut niciodată nimic altceva decât să fie lăsată în pace.
Trăia pe o stradă liniștită din Moreni, ocrotită de câțiva oameni. Până într-o zi.

În aprilie 2024, un glonț i-a străpuns fața.
Fără avertisment. Fără motiv. Fără vreo urmă de empatie.
Un foc de armă. O explozie de sânge. Și o lume întreagă care s-a prăbușit.

Alice a supraviețuit, dar chipul ei a fost desfigurat.
Durerea ei a devenit durerea noastră.
Și, din păcate, cazul ei nu este unic.
Este doar încă unul într-un șir lung de crime tăcute.

📍 Alice este vie. Dar rănile ei – fizice și psihice – vor rămâne cu ea toată viața.
📍 Agresorul? Necunoscut.
📍 Autoritățile? Nimic. Nicio acțiune

Adevărul este că în România se poate trage într-un câine și să nu pățești nimic.
Adevărul este că viețile animalelor sunt considerate dispensabile.
Adevărul este că... plumbul doare mai puțin decât nepăsarea.

📌 Alice este acum parte din Cartea Roșie a Cruzimii față de Animale.
Pentru că, atunci când nu există justiție, trebuie să existe măcar memorie.

Dacă vrei ca astfel de cazuri să nu mai fie uitate, susține platforma noastră de monitorizare:
📩 Raportează cazuri: [email protected]
📱 Donează: trimite SMS cu textul VITAL la 8835 (5 euro)

Ultimii. Dar nu singurii. Și mai ales, nu singuri.

28/04/2025

📕 Cartea Roșie a Cruzimii față de Animale – Pagina 5

Cazul de la Midia nu a fost doar o tragedie.
A fost o crimă colectivă.
Un strigăt mut al celor care nu puteau cere ajutor.

În noiembrie 2019, în Portul Midia, o navă care transporta peste 14.000 de oi s-a răsturnat.
Animalele, înghesuite în condiții inumane, au murit lent:
prin înec, prin asfixiere, prin frică, prin abandon.

19 zile au trecut în care mirosul morții s-a ridicat deasupra portului,
iar tăcerea autorităților a fost la fel de groasă ca fumul care plutea peste ape.

Aceste suflete nu au avut nicio șansă.
Încărcate în camioane, urcate în burta de fier a unei nave vechi și nesigure, trimise către moarte, sub privirile unui stat care a ales să nu vadă.
Sub semnătura unor instituții care au permis plecarea acelei nave.

Acesta nu a fost un accident.
A fost rezultatul unei culturi a nepăsării.
A unei industrii a suferinței.

📍 Statul român și-a arătat atunci adevărata față: una în care viața – fie ea și a unei oi – valorează mai puțin decât un transport de carne.

Și până astăzi, niciun responsabil real nu a plătit cu adevărat.

Pentru miile de suflete înecate în întuneric, pentru frica lor, pentru agonia lor,
noi scriem astăzi această pagină.
Ca să nu uităm.
Ca să nu permitem să se repete.

Ultimii. Dar nu singurii. Și mai ales, nu singuri.

📩 Ajută-ne să construim această arhivă a memoriei și să cerem justiție pentru cei fără voce.
Scrie-ne dacă știi un caz.
Donează 5 euro prin SMS la 8835, cu textul VITAL – pentru ca această platformă să existe și să crească.