De-o vreme buna se scrijeleste in tarana, in ram, in suflet o poveste. Sunt pomi batrani care ar putea s-o spuna, aceia ce infruntat-au timpul vitejeste. Au fost pe-acest meleag candva, cat vezi cu ochii, livezi de meri si alte cele. Cine-o mai sti si cate guri s-or fi hranit din ele? Dar, dupa ani si ani, s-a impartit intre straini coltul de rai nepretuit, poate cu gand ca oameni buni vor sti mai
bine ce e de facut. Insa, nu mult a fost apoi ca pomii toti sa fie dati uitarii. Isi aminteau de ei doar trecatorii, care mai luau drept “suvenir” cate-un copac. Asa, treptat, ca-ntr-un complot, din rod bogat ramas-a ciot si aparut-au case-n loc…
Pentru c-am fost si noi aici si toate le-am vazut, de la-nceput pan’ la sfarsit, ne-am indarjit in a pastra o palma de pamant nepangarit. Si am trudit atatea primaveri de-atunci, prin ploi si vant, si tot atatea veri fierbinti. Am tresarit la fiesce mugur nou ce-a inflorit si orice fruct ce a rodit. Si toamna … toamna mangaiem copacul si mladita si multumim la sfinti ca ne-au umplut straita. Cu toata daruirea noi am sadit speranta in pomii feluriti si in samanta cea mai mica. Astfel, am intremat livada si-am incropit o mandra gradinita, unde e loc si pentru om si pentru gargarita. Aici gustul e pur ca in copilarie si totu-i armonie – un vis, o bucurie. Tu, cel ce-ai dor de bun si de frumos, te asteptam cu drag si zambet calduros!
