Bears Camp

Bears Camp Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Bears Camp, Galati.

19/06/2025
25/05/2025

Crabul de cocos, cunoscut științific ca Birgus latro, este o creatură colosală a lumii nevertebratelor, un gigant solitar al tropicelor care fascinează atât oamenii de știință, cât și localnicii insulelor din Oceanul Indian și Pacific. Considerat cel mai mare artropod terestru din lume, acest crab poate atinge o greutate de până la 4 kilograme și o deschidere a picioarelor de peste un metru. Deși seamănă cu o creatură preistorică, este cât se poate de real și reprezintă un exemplu extrem de adaptare evolutivă – fiind singurul crab care și-a pierdut complet capacitatea de a trăi în apă, dar a devenit un maestru al vieții pe uscat.

Una dintre cele mai uimitoare abilități ale crabului de cocos este forța incredibilă a ghearelor sale. Acestea sunt adaptate special pentru a sparge nuci de cocos – o sarcină care, pentru majoritatea animalelor, este imposibilă. Crabul folosește ghearele ca pe o menghină vie, aplicând o presiune echivalentă cu de peste 3.000 de newtoni, mai mult decât mușcătura unui leu. În câteva minute, cochilia dură a nucii este crăpată, iar crabul se înfruptă din miezul bogat în grăsimi, o sursă valoroasă de energie în mediul său insular. Însă această forță nu e folosită doar pentru hrană – există cazuri documentate în care ghearele crabului au provocat răni grave, având puterea de a rupe chiar și oasele unui om.

Pe lângă forța sa brută, crabul de cocos este și un alpinist remarcabil. Cu toate că poate părea greu de crezut pentru un animal atât de masiv, el se cațără cu ușurință în palmieri înalți de până la 10–30 de metri, în căutarea fructelor. Folosește picioarele anterioare, echipate cu gheare, pentru a se agăța de trunchiul neted al copacului, urcând lent dar sigur. Odată ajuns sus, poate tăia tulpina unui ciorchine de nuci cu forța sa impresionantă și apoi coboară sau le aruncă de sus pentru a le sparge ulterior la sol. Acest comportament uimitor i-a adus supranumele de „hoțul palmierilor”, iar legenda spune că sunetul nucilor căzând în timpul nopții este semnul că un crab de cocos este la lucru.

Interesant este și comportamentul lor neașteptat de… colecționari. Crabii de cocos sunt faimoși pentru fascinația lor față de obiectele strălucitoare și ciudate. În multe cazuri, turiștii care campează în zone tropicale au raportat dispariția cheilor, tacâmurilor, oglinzilor sau chiar telefoanelor mobile. Ulterior, aceste obiecte au fost găsite în vizuinile acestor crabi, ascunse printre frunze și resturi. Nu este clar dacă le folosesc într-un scop anume sau dacă sunt pur și simplu atrași de reflexia luminii, dar comportamentul lor seamănă surprinzător de mult cu cel al unor colecționari compulsivi. În orice caz, vizuinile crabului devin adevărate capsule ale curiozității umane, pline de relicve din tabere abandonate.

Pe plan biologic, Birgus latro este o specie longevivă, cu o speranță de viață care poate depăși 60–100 de ani. Timpul îndelungat pe care îl petrec dezvoltându-se (durează aproape 5 ani până devin adulți) și viața îndelungată reflectă o strategie evolutivă rară printre artropode. Acești crabi nu își schimbă adesea habitatul, preferând să-și sape adânc vizuinile în soluri moi, unde păstrează un microclimat umed necesar pentru respirație. Deoarece au branhii modificate, nu pot trăi sub apă ca majoritatea rudelor lor și mor dacă sunt complet scufundați. Totuși, au nevoie de umiditate pentru a respira printr-un tip special de țesut respirator adaptat pentru aer.

Din punct de vedere ecologic, crabii de cocos joacă un rol crucial în ecosistemele insulelor tropicale. Ei sunt „reciclatori naturali”, hrănindu-se cu fructe căzute, resturi organice, stânjenind populațiile de dăunători și chiar curățând plajele de animale moarte. Uneori, se hrănesc și cu alte nevertebrate sau păsări căzute din cuiburi, demonstrând o capacitate oportunistă și omnivoră. În ciuda dimensiunii și forței lor, sunt vulnerabili în fața omului – în unele regiuni sunt vânați pentru carne, considerată o delicatesă. Totodată, pierderea habitatului prin defrișări sau urbanizare le reduce considerabil arealul de viață.

Crabul de cocos rămâne o creatură legendară, o combinație de forță brută, comportament bizar și adaptare evolutivă extremă. De la ghearele capabile să spargă cele mai dure coji, până la dorința sa misterioasă de a colecționa lucruri strălucitoare, acest crab este mai mult decât o curiozitate biologică – este un simbol al rezilienței, ingeniozității naturii și al complexității ecosistemelor insulare. Exploratorii, cercetătorii și turiștii care au avut norocul să-l observe în sălbăticie nu uită ușor această întâlnire – o combinație de teamă, uimire și respect pentru o creatură ce pare desprinsă dintr-un alt tărâm.

20/05/2025
20/05/2025
02/04/2025

România se găsește astăzi în conjunctura perfectă pentru a face din ursul brun o specie extinctă. Riscul este iminent și totul se întâmplă extrem de rapid. Pe nesimțite, România a devenit o țară divorțată de știință, rațiune și etică și care s-a recăsătorit cu panica și prostia. Cu proști, atât la pupitru cât și în public, ursul nu are nicio șansă să se mai bucure viu de statutul de emblemă națională. El va rămâne pe sticlele de bere și în magazinele de jucării.

O vreme, ne-am reproșat că am expus cazul uriașului urs Arthur ucis ilegal de prințul vânător de trofee din Liechtenstein în mai 2021. Am crezut că din cauza Agent Green industria și-a dat mâna cu politicul din România să organizeze o campanie de panică și instigare la persecutarea urșilor care și așa sufereau de degradarea habitatului și schimbări climatice.

Dar am realizat curând că ei oricum aveau acest plan pe care l-am deranjat ”un pic”. Un plan care a scăpat de sub control căci nu doar vânătorii de trofee ucid urși acum ci și localnicii panicați, needucați și neechipați. Organele de aplicare ale legii nici nu se mai bagă să ancheteze serios cazurile în care oamenii ucid animale din panică. Chiar și ancheta DNA a lui Arthur a fost blocată pe linie politică. Ni s-a tăiat accesul la dosarul penal în Agent Green l-a denunțat atât pe prinț cât și pe politicienii care au facilitat fărădelegea. Am dat în judecată DNA la ICCJ și am pierdut procesul, ceea ce indică un capăt de linie pentru democrație. Capăt de linie pentru separarea puterilor în stat.

În această conjunctură, panicarzii ucid urși prin metode care le cauzează o suferință inimaginabilă. De exemplu hrănire pe liniile de tren la ore fixe inainte să treacă trenul. Sau împăturesc lame și cioburi într-o felie de carne bătută. Sau chiar substanțe explozive la contactul cu sucurile gastrice.

Cele două categorii de ucigași: vânătorii și pancarzii își împart teritoriul. Vânătorii de trofee merg adânc în pădure după masculii mari ca să se fălească cu cel mai mare cap atârnat pe perete. Panicarzii se ocupă de urșii despre care se apropie de stâne sau localități.

Aparent cele două tabere care habar nu au (la fel ca și guvernul) câți urși sunt în România, trăiesc cu impresia că sunt mulți și scăpați de sub control. În realitate sunt chiar puțini pentru a asigura viabilitatea speciei pe termen lung. Puțini și hăituiți la extrem.

Acum câteva secole înainte să se defrișeze sudul și estul României, habitatul lor preferat nu a fost în Carpați, ci între munți și Dunăre. După marea defrișare s-au refugiat în munți unde au reușit să supraviețuiască deși nu este habitatul lor preferat. Au prosperat mai bine jos în văi. Închipuie-ți că odinioară tot sudul României între Carpați și Dunăre și de la râul Jiu până la Mostiștea era o junglă precum Amazonul. Cu păduri bogate și zone umede pline de hrană și biodiversitate. Nu a rămas nicio oază intactă. Nici o mostră a ceea ce a fost. Nici măcar Codrii Vlăsiei. Nimic.

Odată cu sosirea în România a firmelor mari de procesare a lemnului, doar 1% din pădure a rămas neatinsă și cu eforturi de campanie uriașe am reușit în ultimii 16 ani să ajungem la 2,5% protecție. În rest, un habitat destructurat și plin de tărăboi: ATV, enduro, grătare, adesea în frunte cu primarii, parlamentarii și polițiștii. Pădurile plantate în monoculturi nu susțin viața. Susțin doar producția de lemn precum o cultură de porumb ne dă porumb și atât. Ori România a adoptat un cod silvic care vine să satisfacă nevoia crescândă de lemn a firmelor care și-au făcut fabrici aici și mai nou și firmele de biomasă care ard lemn să facă energie. O energie care este cea mai murdară dintre toate. Are emisii nete de Co2 mai mari decât cărbunele !

Pe măsură ce vânătorii de trofee termină masculii mari, femelele încep să sfârșească cu 3-4 pui care vor rămâne cu mamele lor până la vârsta reproducției. Motivul pentru care mamele se debarasează de pui la 2-3 ani este că vine un mascul mare să se împerecheze din nou care altfel ar fi în stare să ucidă din pui. Dar un pui mascul rămas cu mama se va rerpduce cu aceasta și va conduce rapid specia la consangvinizare și în consecință la diversitatea genetică a speciei.

Așadar, după un aparent exces al populației de urși vom asista la un declin final care nu va putea fi oprit în niciiun fel așa cm se întâmplă în zona de graniță între Slovenia și Italia unde se încearcă cu disperare repopularea. Dar nu funcționează pentru că mai sunt și alte probleme decât demonizarea și persecutarea speciei.

Ne credem specia supremă, dotată cu limbaj articulat și tehnologie, dar nu ne comportăm deloc ca atare. Sărim imediat să ucidem tot ce mișcă.

Există totuși colțuri în lume precum Suedia sau SUA care au reușit să educe politicul și publicul pentru a asigura coexistența și coadaptarea, iar populația de urși este stabilă, țările câștigând bani frumoși din turismul educat.

În 2018 am dus o parte din autorități și specialiștii din secuime să vadă cm fac alții și acum 7 ani mai târziu vedem primele rezultate la Băile Tușnad grație celor care au absorbit tot ce au văzut în SUA și a unui primar care a fost deschis la schimbarea pozitivă.

România va fi mai săracă fără ursul brun care până la urmă este o emblemă vie a țării. Dacă ne dorim să îl salvăm atunci ultima șasnă este acum. Băile Tușnad nu sunt de ajuns pentru un model de succes. Este nevoie care fiecare om care trăiește aproape de urși și cei care le vizitează arealul să participe, adică fiecare român.
Haideți să lăsăm specialiștii de bună credință să facă politicile publice. Fii tu glasul lor pentru a spune nu vânătorii de trofee și uciderii de panică. Spune NU prostiei și susține educația, rațiunea, empatia și compasiunea.

Address

Galati

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Bears Camp posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Bears Camp:

Share