
06/05/2025
Despre asta voiam să vă rog 🥹
31 mai, ziua mea de naștere și a lui Costi 🐶🥰
Îndrăznesc să pornesc, poate, cea mai imposibilă strângere de fonduri din cauza sumei necesare, dar dacă voi reuși, va fi cel mai frumos cadou de ziua mea.
Papi Land este asociația care supraviețuiește de pe o zi pe alta. Avem multe animale mari și, pentru că mereu am spus că pun preț pe calitatea vieții, meniul lor zilnic este costisitor. De când există sanctuarul, ne-am chinuit cu hrana de la o lună la alta. Când aveam bani de baloți, lucernă și fân, nu aveam unde să le depozităm, iar când cortul în care depozitam era gol, nu aveam bani sau nu găseam baloți.
Ne-am chinuit lună de lună să cumpărăm baloți de pe unde am apucat, iar iarna sau primăvara am cumpărat marfă de calitate mai proastă și extrem de scumpă, pentru că majoritatea distribuitorilor nu mai aveau stocuri.
A venit vremea bună și am început să construiesc un fânar extrem de mare și solid, în care să putem stoca aproape 8000 de baloți de fân și lucernă, în cele mai bune condiții, cantitate de hrană care să ne ajungă un an întreg. Am făcut un contract cu un distribuitor din Craiova, de la care am mai cumpărat marfă de foarte bună calitate, cu 20 lei balotul de fân și 25 lei balotul de lucernă, cu transport inclus.
M-am apucat mai întâi de fânar, unde doar în structura metalică investim aproximativ 20.000 lei, materiale plus manoperă. Urmează 18 metri cubi de podea, la 1.500 lei metrul cub. Apoi urmează aproximativ 16 metri cubi de scândură pentru acoperiș și tabla aferentă. În paralel, trebuie să începem să achităm și să stocăm din cei 8000 de baloți pe care i-am comandat.
Cu toate acestea adunate, îmi rezultă o sumă cu șase cifre, pe care mi-e și frică să o scriu. Trebuie să fac acest lucru, pentru că în timp voi amortiza această investiție, nemaifiind nevoit să achiziționez baloți, uneori la preț dublu și de calitate proastă.
Nu voi face strângerea de fonduri pentru întreaga sumă, pentru că sunt conștient că este imposibil, dar, pe principiul Dumnezeu cu mila, sper să reușesc să strâng cât mai mult.
Puteți să ne spuneți La mulți ani! cu o donație, oricât de mică, iar eu și Costi vă mulțumim din suflet în numele Rezidenților Papi Land!
🐶 https://kolakariola.ro/donations/fundraiser-zi-costi/