ADR Sud-Est Romania

ADR Sud-Est Romania Pagina oficiala de Facebook a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est

Pagina oficiala de Facebook a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est care a fost creata cu scopul de a contribui la facilitarea absorbtiei fondurilor de tip structural la nivelul celor sase judete componente ale Regiunii (Braila, Buzau, Constanta, Galati, Tulcea, Vrancea), atat prin activitatea de promovare a identitatii regionale cat si prin administrarea programelor europene care fac parte

din strategia de pre-aderare elaborata de Uniunea Europeana. Agentia este organizata conform legii 151/1998 si a functionat pana in 2004 in baza acestei legi, iar incepand cu 2005 functioneaza in conditiile legii 315/2004 si in conformitate cu prevederile statutului de organizare si functionare aprobat de Consiliul de Dezvoltare Regionala. Agentia este un organism non-guvernamental, non-profit, de utilitate publica, cu personalitate juridica, care actioneaza in domeniul specific dezvoltarii regionale, cooperand in acest sens cu agentii similare din tara si strainatate, autoritati locale, intreprinderi, centre de cercetare, universitati, precum si alte structuri implicate in acest domeniu .

📰 𝐀 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭 𝐂𝐨𝐫𝐫𝐢𝐠𝐞𝐧𝐝𝐮𝐦-𝐮𝐥 𝐧𝐫. 𝟑 𝐜𝐮 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐆𝐡𝐢𝐝𝐮𝐥 𝐒𝐨𝐥𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐀𝐜𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝟔.𝟐 𝐕𝐚𝐥𝐨𝐫𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐨𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐚𝐥...
05/06/2026

📰 𝐀 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭 𝐂𝐨𝐫𝐫𝐢𝐠𝐞𝐧𝐝𝐮𝐦-𝐮𝐥 𝐧𝐫. 𝟑 𝐜𝐮 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐆𝐡𝐢𝐝𝐮𝐥 𝐒𝐨𝐥𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐀𝐜𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝟔.𝟐 𝐕𝐚𝐥𝐨𝐫𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐨𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐚𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐭𝐮𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜 𝐢̂𝐧 𝐳𝐨𝐧𝐞 𝐧𝐨𝐧 – 𝐮𝐫𝐛𝐚𝐧𝐞

Ghidul Solicitantului pentru apelul necompetitiv PRSE/6/6.2/1/2025 a fost modificat, ca urmare a aprobării de către Ministerul Finanțelor a creditelor de angajament necesare supracontractării pentru PR SE 2021-2027.

📈Prioritizarea proiectelor se va realiza în limita a 200% față de alocarea inițială a județului. În funcție de valoarea fișelor de proiecte prioritizate, pot fi depuse la finanțare proiectele prioritizate care:
🔹se aflau inițial pe lista de rezervă și se încadrează în limita de 200% din alocarea județului, în cazul în care Structura partenerială a finalizat procesul de prioritizare a fișelor de proiecte
sau
🔹au rezultat în urma organizării unui nou apel de fișe de proiecte, desfășurat conform procedurii de lucru a Structurii parteneriale.

În cadrul Apelului de proiecte pentru Acțiunea 6.2, vor fi depuse doar Cererile de finanțare aferente proiectelor prioritizate care se încadrează în 200% din alocarea județului, în vederea selecției pentru finanțare, conform criteriilor de eligibilitate și selecție aprobate de CM PR SE.

⏰În situația în care până la 30 iunie 2026 nu sunt identificate proiecte mature care să poată fi prioritizate și depuse până la termenul de închidere al apelului pentru Acțiunea 6.2 (31 august 2026), suma creditelor de angajament din supracontractare rămasa disponibila la nivelul județului va putea fi utilizată pentru suplimentarea alocării municipiului reședința al aceluiași județ, în cadrul apelului pentru Acțiunea 6.1.

🌐Ghidul solicitantului și anexele la acesta - versiunea 4 - pot fi accesate la adresa:
🔗https://regiosudest.ro/images/docs/PR_2021/Ghiduri/Ghid_apel_6.2_Turism_non-urban_Corrigendum_3_05.06.2026.zip

🏛️𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐒𝐮𝐝-𝐄𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟏-𝟐𝟎𝟐𝟕 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧𝐚̆ 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐞𝐢 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐚 𝐜𝐥𝐚̆𝐝𝐢𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞Agen...
04/06/2026

🏛️𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐒𝐮𝐝-𝐄𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟏-𝟐𝟎𝟐𝟕 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧𝐚̆ 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐞𝐢 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐚 𝐜𝐥𝐚̆𝐝𝐢𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Est 2021-2027 a lansat un nou apel de proiecte necompetitiv pentru Prioritatea 2 - O regiune cu localități prietenoase cu mediul și mai rezilientă la riscuri, Acțiunea 2.1 Îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice (inclusiv a celor cu statut de monument istoric) și a clădirilor rezidențiale în funcție de potențialul de reducere a consumului, respectiv reducerea emisiilor de carbon, inclusiv consolidarea acestora în funcție de riscurile identificate (inclusiv seismice), Operațiunea B - Sprijinirea eficienței energetice în clădiri publice, inclusiv a celor cu statut de monument istoric (PRSE/2.1/B/2/2026).

💶Zona vizată de acest apel de Proiecte este Regiunea de dezvoltare Sud-Est. Alocarea totală a apelului de proiecte este de 44.503.529 Euro (FEDR+BS), din care 38.600.000 euro FEDR.

Finanțarea nerambursabilă minimă pentru un proiect este de 150.000 euro. Contribuția proprie a solicitantului de finanțare este de minim 5% din valoarea cheltuielilor eligibile.

𝐒𝐨𝐥𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐢 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐮𝐢 𝐚𝐩𝐞𝐥 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐞𝐧𝐭𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐮 𝐢̂𝐧𝐜𝐡𝐞𝐢𝐚𝐭 𝐀𝐜𝐨𝐫𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐏𝐚𝐫𝐭𝐞𝐧𝐞𝐫𝐢𝐚𝐭 𝐜𝐮 𝐀𝐃𝐑 𝐒𝐄, 𝐢̂𝐧 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐞𝐠𝐚̆𝐭𝐢𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐨𝐜𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐭𝐞𝐡𝐧𝐢𝐜𝐞, 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐮𝐥 𝐏𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 "𝐄𝐟𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝐄𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐂𝐥𝐚̆𝐝𝐢𝐫𝐢 𝐏𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐒𝐮𝐝-𝐄𝐬𝐭 (𝐒𝐄𝐄𝐄-𝐏𝐁)" 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐭 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐈𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐜𝐢𝐚𝐫 𝐄𝐋𝐄𝐍𝐀 (𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧 𝐋𝐨𝐜𝐚𝐥 𝐄𝐍𝐞𝐫𝐠𝐲 𝐀𝐬𝐬𝐢𝐬𝐭𝐚𝐧𝐜𝐞 - 𝐀𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐚 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐄𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞) – gestionat de Banca Europeana de Investiții prin Programul Orizont 2020 al Uniunii Europene, respectiv :
a. Autoritățile și instituțiile publice locale:
✅ Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT comună, oraș, municipiu, județ), definite conform OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare;
✅ Instituțiile publice și serviciile publice organizate ca instituții publice de interes local sau județean (finanțate din bugetul local);
b. Instituții de învățământ de stat (învățământul preșcolar, primar și secundar, profesional și tehnic și universitar);
c. Parteneriatele între entitățile de mai sus

Tipurile de activități/acțiuni previzionate pentru sectorul clădirilor publice:
🔹reabilitarea termică a elementelor de construcție;
🔹sisteme de management energetic integrat al clădirilor (BMS) în vederea monitorizării și menținerii indicatorilor privind consumurile și emisiile;
🔹reabilitarea şi/sau modernizarea sistemelor electrice/de iluminat (exclusiv ca investiție inclusă lucrărilor destinate îmbunătățirii eficienței energetice a clădirii; nu se consideră eligibil proiect independent care are ca obiectiv reabilitarea sistemelor electrice/de iluminat);
🔹audit energetic ex-ante/post intervenție;
🔹instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile cu excepția biomasei (ex. panouri solare, pompe de căldură).
În ceea ce privește acțiunile auxiliare, următoarele tipuri de activități sunt eligibile:
🔶 măsuri de consolidare/reabilitare a elementelor de construcție;
🔶 activități care contribuie la îmbunătățirea performanței energetice (ex. reabilitare lift, realizare lucrări de branșare/rebranșare la sistemul centralizat de producere și furnizare a energiei termice;
🔶 orice alte activități care contribuie la realizarea obiectivelor proiectului și/sau care includ lucrări de intervenție aferente investiției de bază (în sensul funcționalității pentru eficiența energetică, necesităților de a asigura accesibilitatea inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, sănătatea sau siguranța clădirii).

Valoare eligibilă aferentă acțiunilor auxiliare necesare pentru implementarea investiției de bază privind îmbunătățirea eficienței energetice trebuie să fie în limita a 15% din valoarea eligibilă a cheltuielilor aferente cap.1, cap.2, cap.4 (punctele 4.1 – 4.6) și cap. 5 (punctul 5.1.1) din bugetul cererii de finanțare.

În cazul în care în proiect sunt și măsuri de consolidare, valoarea eligibilă a acțiunilor auxiliare va fi în limita a 20 % din valoarea eligibilă a cheltuielilor aferente cap.1, cap.2, cap.4 (punctele 4.1 – 4.6) și cap. 5 (punctul 5.1.1) din bugetul cererii de finanțare.

🗓️Cererile de finanțare vor putea fi depuse prin sistemul informatic MySMIS 2021 în perioada: 30.06.2026, ora 10.00 – 30.12.2026, ora 14.00.

🌐Ghidul Solicitantului prezintă condițiile de accesare a fondurilor, criteriile de evaluare și selecție și poate fi consultat la:
📘https://regiosudest.ro/ghiduri/prioritatea-2/apeluri-active/programul-regional-sud-est-2021-2027-sprijina-finantarea-cresterii-eficientei-energetice-a-cladirilor-publice

🗞️ADR Sud-Est a publicat Newsletter-ul aferent lunii mai 2026. Primești cele mai noi informații despre programe și finan...
02/06/2026

🗞️ADR Sud-Est a publicat Newsletter-ul aferent lunii mai 2026. Primești cele mai noi informații despre programe și finanțări! Regiunea Sud-Est se dezvoltă cu noi!

🌐https://regiosudest.ro/images/docs/Comunicare/Newsletter_mai.2026.pdf

𝐀𝐩𝐞𝐥 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐮𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞: 𝐀𝐜𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝟐.𝟐 - 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐨𝐥𝐢𝐝𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐥𝐚̆𝐝𝐢𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐋𝐄𝐍𝐀 ➡ Agenția pentru Dezvoltar...
30/05/2026

𝐀𝐩𝐞𝐥 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐮𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞: 𝐀𝐜𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝟐.𝟐 - 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐨𝐥𝐢𝐝𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐥𝐚̆𝐝𝐢𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐋𝐄𝐍𝐀

➡ Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Est (PR SE) 2021-2027, lansează în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru Acțiunea 2.2 Consolidarea clădirilor aflate în risc seismic, apelul dedicat proiectelor pentru care documentația tehnică a fost pregătită prin Proiectul "Eficiența Energetică pentru Clădiri Publice din Regiunea Sud-Est (SEEE-PB)" finanțat prin Instrumentul financiar ELENA (European Local ENergy Assistance - Asistență locală Europeană pentru Energie) – Programul Orizont 2020.

➡ Zona geografică vizată de apelul de proiecte este zona urbană și non-urbană din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, județele Brăila, Constanța și Galați.

➡ Sunt eligibile următoarele tipuri de intervenții:

• evaluarea structurală a clădirii pentru a determina nivelul său de vulnerabilitate seismică;
• elaborarea documentatiei tehnice având în vedere atât consolidarea sesmică, cât și eficientizarea energetică, audit energetic ex-ante/post intervenție;
• consolidare structurală, conform expertizelor tehnice şi ţinând cont de viabilitatea economică a soluțiilor propuse.

➡ Valoarea totală a apelului este de 30 milioane Euro și se asigură din supracontratarea aprobată pentru PR SE 2021-2027, realizată în conformitate cu prevederile OUG 133/2021 – art. 15, alin. 1, lit. b, cu încadrarea în creditele de angajament aprobate anual cu această destinație prin legile bugetare anuale. Alocarea orientativă pentru fiecare dintre județele Brăila, Constanța și Galați este de 10 milioane Euro.

➡ Solicitanții de finanțare sunt entități publice care au incheiat Acorduri de Parteneriat în cadrul Proiectului "Eficiența Energetică pentru Clădiri Publice din Regiunea Sud-Est (SEEE-PB)" finanțat prin Instrumentul financiar ELENA (European Local ENergy Assistance - Asistența locală Europeană pentru Energie) – Programul Orizont 2020.

⏰Perioada de consultare publică se desfășoară în intervalul 30 mai 2026 – 22 iunie 2026, ora 24:00.

https://regiosudest.ro/ghiduri/prioritatea-2/apeluri-in-consultare/apel-in-consultare-actiunea-2-2-consolidarea-cladirilor-publice-prin-instrumentul-elena

𝐋𝐚𝐧𝐬𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐩𝐞𝐥: 𝟓.𝟐 - 𝐃𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐢̂𝐧𝐯𝐚̆𝐭̦𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫 𝐬̦𝐢 𝐬𝐞𝐜𝐮𝐧𝐝𝐚𝐫➡ Agenți...
30/05/2026

𝐋𝐚𝐧𝐬𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐩𝐞𝐥: 𝟓.𝟐 - 𝐃𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐢̂𝐧𝐯𝐚̆𝐭̦𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫 𝐬̦𝐢 𝐬𝐞𝐜𝐮𝐧𝐝𝐚𝐫

➡ Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Est 2021-2027 lansează azi, 30 mai 2026, apelul de proiecte pentru Prioritatea 5 - O regiune educată, Obiectiv Specific d (ii) - Îmbunătățirea accesului la servicii și favorabile incluziunii și de calitate în educație, formare și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online (FEDR, Acțiunea 5.2 - Dezvoltarea infrastructurii educaționale la nivelul învățământului primar și secundar (apel PRSE/5.2/1/2026).

➡ Zona vizată de acest apel de proiecte este Regiunea Sud Est - județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați și Vrancea, fără arealul ITI Delta Dunării.

➡ Alocarea apelului de proiecte este de 40.000.000 Euro, din care 22.448.979,60 euro FEDR și 17.551.020,40 Euro cofinanțarea de la bugetul de stat, din care:

• alocarea indicativă pentru fiecare din județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați şi Vrancea este de 8.000.000 euro (FEDR+BS), din care 4.489.795,92 euro FEDR şi 3.510.204,08 euro cofinanțarea de la Bugetul de Stat, și se asigură inclusiv din supracontratarea aprobată pentru PR SE 2021-2027, realizată în conformitate cu prevederile OUG 133/2021 – art. 15, alin. 1, lit. b, cu încadrarea în creditele de angajament aprobate anual cu această destinație prin legile bugetare anuale.

➡ Finanțarea nerambursabilă maximă este de 2.000.000 euro, sumă care include TVA.

➡ Apelul este unul competitiv, vor intra în etapa de contractare proiectele care obțin minimum 70 de puncte (prag de excelență), în limita bugetului disponibil.

⏰Apelul de proiecte este de tip competitiv cu depunere la termen, prin sistemul informatic MySMIS 2021/2021+ :

‣ Data și ora lansării apelului de proiecte: 30.06.2026, ora 10.00
‣ Data și ora închiderii apelului de proiecte: 30.12.2026, ora 14.00

https://regiosudest.ro/ghiduri/prioritatea-5/apeluri-active/lansare-apel-5-2-dezvoltarea-infrastructurii-educationale-la-nivelul-invatamantului-primar-si-secundar

📢𝐒𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛 𝐝𝐞 𝐞𝐱𝐩𝐞𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐞 𝐩𝐫𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜𝐢 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐀𝐑𝐓𝐈𝐒𝐓 - „𝐏𝐫𝐨𝐦𝐨𝐯𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐨𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐮𝐫𝐚𝐛𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐮𝐭𝐢𝐥𝐢𝐳...
29/05/2026

📢𝐒𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛 𝐝𝐞 𝐞𝐱𝐩𝐞𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐞 𝐩𝐫𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜𝐢 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐀𝐑𝐓𝐈𝐒𝐓 - „𝐏𝐫𝐨𝐦𝐨𝐯𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐨𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐮𝐫𝐚𝐛𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐮𝐭𝐢𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐩𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐛𝐫𝐚𝐧𝐝𝐢𝐧𝐠, 𝐚 𝐝𝐞𝐬𝐢𝐠𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐚𝐫𝐭𝐞𝐢”

📍𝐒𝐳𝐨𝐦𝐛𝐚𝐭𝐡𝐞𝐥𝐲-𝐔𝐧𝐠𝐚𝐫𝐢𝐚, 𝟐𝟔-𝟐𝟕 𝐦𝐚𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟔

🗺Participanți: reprezentanți ai partenerilor și ai actorilor cheie din:
Grecia – Municipalitatea din Arta (Lider) & Univ. Aristotel din Salonic (partener cu rol consultativ), Camera de Comerț și Industrie din Arta (actor cheie)
Ungaria - Biroul Guvernamental al Județului Vas (partener)
România – ADR SE (partener), Primăria Municipiului Buzău (actor cheie)
Finlanda - Universitatea de Științe Aplicate din Lahti (partener)
Serbia - Centrul de Inovare al Facultății de Inginerie Mecanică din Belgrad (partener), Asociația BukvArt (actor cheie)

📌Programul a inclus prezentări ale unor bune practici din Szombathely — exemple concrete de mobilitate activă și artă urbană — și tururi ghidate prin oraș:
🚌 „Autobuzul Cultural 30Y – Tur Poetic”
🎨 „Festivalul de Street Art”
🛡️ „Parcul de Siguranță Rutieră din Szombathely”
🚴 „Mic Dejun pe Bicicletă (Bike Breakfast)”
🌳 „Promenada Romkert”
🖼️ Murale artistice urbane din Szombathely

𝐒𝐞𝐦𝐢𝐧𝐚𝐫 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯
Experți în branding, design și artă au explorat împreună cu participanții modul în care creativitatea poate transforma transportul public. Sesiunile interactive pe grupuri de lucru au avut ca obiectiv analiza bunelor practici identificate in regiunile partenere proiectului, factorii de succes și potentialul de transfer în vederea îmbunătătirii instrumentelor de politică vizate de proiect.

𝐃𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭
ADR SE implementează în calitate de partener proiectul ARTIST – „Promovarea mobilității durabile prin utilizarea conceptului de branding, a designului și a artei”, finanțat în cadrul Programului Interreg Europe 2021-2027.
Proiectul își propune să îmbunătățească capacitatea instituțională a actorilor-cheie din domeniul mobilității durabile, în vederea integrării artei, designului și branding-ului în strategiile/planurile de acțiune/programele regionale care vizează promovarea transportului public și a mobilității durabile, având ca obiectiv reducerea emisiilor de CO₂.

🔗Află mai multe: https://www.interregeurope.eu/ARTIST

🏙 𝐔𝐧 𝐧𝐨𝐮 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐨𝐫𝐚𝐬̦𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐯𝐞𝐫𝐳𝐢 𝐬̦𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜!🚀ADR Sud-Est susține lansarea programului Europe...
22/05/2026

🏙 𝐔𝐧 𝐧𝐨𝐮 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐨𝐫𝐚𝐬̦𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐯𝐞𝐫𝐳𝐢 𝐬̦𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜!

🚀ADR Sud-Est susține lansarea programului European Energy Award (EEA) în România — un sistem de planificare strategică și certificare utilizat de peste 30 de ani în toată Europa, care ajută comunitățile să transforme strategiile energetice în investiții concrete.

Programul este implementat prin Programul de Cooperare Elveția–România, sub coordonarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și ROREG – ROREG - Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România din România.

📊La nivel european, EEA funcționează în:
✅ 16 țări
✅ peste 1.700 de comunități
✅ pentru peste 70 de milioane de locuitori

Ce aduce concret acest program?
🏛️ Pentru autorități — metodologie structurată, certificare internațională și acces la o rețea de bune practici.
🏘 Pentru comunități — aer mai curat, clădiri publice mai eficiente, transport ecologic și o calitate a vieții mai bună.

Ca parte din rețeaua ROREG, ADR Sud-Est contribuie la promovarea acestui program în regiune, la organizarea de traininguri și schimburi de experiență, și la conectarea orașelor din Sud-Est cu proiecte și experți europeni.

Este momentul să accelerăm energia verde — cu competențe, cu direcție clară și cu sprijin concret pentru fiecare comunitate!

📣 𝐀𝐍𝐔𝐍𝐓̦ 𝐃𝐄 𝐈̂𝐍𝐂𝐄𝐏𝐄𝐑𝐄 𝐏𝐑𝐎𝐈𝐄𝐂𝐓„𝐷𝑒𝑧𝑣𝑜𝑙𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑆𝑡𝑟𝑎𝑡𝑒𝑔𝑖𝑒𝑖 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑔𝑟𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑒𝑡𝑖𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑠̦𝑖 𝑟𝑒𝑧𝑖𝑙𝑖𝑒𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑟𝑒𝑔𝑖𝑢𝑛𝑖𝑙𝑒 𝑁𝑜𝑟𝑑...
14/05/2026

📣 𝐀𝐍𝐔𝐍𝐓̦ 𝐃𝐄 𝐈̂𝐍𝐂𝐄𝐏𝐄𝐑𝐄 𝐏𝐑𝐎𝐈𝐄𝐂𝐓

„𝐷𝑒𝑧𝑣𝑜𝑙𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑆𝑡𝑟𝑎𝑡𝑒𝑔𝑖𝑒𝑖 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑔𝑟𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑒𝑡𝑖𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑠̦𝑖 𝑟𝑒𝑧𝑖𝑙𝑖𝑒𝑛𝑡̦𝑎̆
𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑟𝑒𝑔𝑖𝑢𝑛𝑖𝑙𝑒 𝑁𝑜𝑟𝑑-𝐸𝑠𝑡, 𝑁𝑜𝑟𝑑-𝑉𝑒𝑠𝑡 𝑠̦𝑖 𝑆𝑢𝑑-𝐸𝑠𝑡 𝑑𝑖𝑛 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑎 – 𝐵𝑅𝐼𝐷𝐺𝐸” 𝑐𝑜𝑑 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡 2.098/𝑆𝑀𝐼𝑆 364656

🗓 În data de 27.04.2026 a fost semnată Decizia de Finanțare nr. 2.098 pentru proiectul „Dezvoltarea Strategiei integrate de competitivitate și reziliență pentru regiunile Nord-Est, Nord-Vest și Sud-Est din România – BRIDGE”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin POAT 2021-2027, Prioritatea 2 – „Îmbunătățirea capacității de gestionare și implementare şi asigurarea transparenţei fondurilor FEDR, FC, FSE+, FTJ”, Operațiunea „Asigurarea AT necesare derulării activităților de coordonare și control al fondurilor și de gestionare a POAT, POS, PODD și POCIDIF 2021-2027”.

𝐁𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐫:
Lider de proiect - MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE, prin Direcția Generală Programare și Coordonare Sistem
𝐏𝐚𝐫𝐭𝐞𝐧𝐞𝐫𝐢:
AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ NORD EST
AGENȚIA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ NORD VEST
AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ A REGIUNII DE DEZVOLTARE SUD EST

Proiectul este implementat cu sprijinul Băncii Mondiale, în cadrul unui acord de servicii de asistență tehnică rambursabilă (RAS).
Obiectivul general al proiectului: crearea unui document strategic care să asigure în perioada post-2027, continuarea dezvoltării competitivității și rezilienței pentru regiunile Nord-Est, Nord-Vest și Sud-Est din România astfel încât să corespundă viziunii și priorităților stabilite la nivel național și european, în concordanță cu politicile europene și naționale privind coeziunea, tranziția verde și digitală și consolidarea capacității de reacție la șocuri economice, climatice și geopolitice. Acest document strategic va sta la baza strategiilor de dezvoltare a regiunilor de nord-vest, nord-est și sud-est ale României, fundamentând dezvoltarea competitivității și conectivității celor trei regiuni în contextul situației din Estul Europei, și din perspectiva valorificării oportunităților oferite de viitorul proces de reconstrucție a Ucrainei.

𝐎𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐞𝐥𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐟𝐢𝐜𝐞:
🔹Cadrul strategic de competitivitate interregională elaborat;
🔹Capacitate instituțională și implementare consolidată la nivelul regiunilor de frontieră NV, NE si SE pentru implementarea cadrului strategic de competitivitate interregională.
𝐑𝐞𝐳𝐮𝐥𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐬̦𝐭𝐞𝐩𝐭𝐚𝐭𝐞:
❇ Prezentări de diagnosticare privind dinamismul în afaceri, capacitățile firmelor și raport de diagnostic privind atractivitatea investițiilor străine directe (ISD);
❇ Diagnostic financiar asigurat;
❇ Raport cuprinzând contribuții la Planul Strategic de Intervenție pentru Infrastructura Regională;
❇ Raport privind cadrul strategiei interregionale de competitivitate.
❇ Pachet de instrumente de politici publice și sprijin instituțional.

💶 𝐕𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐭𝐨𝐭𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢: 12.731.000,00 lei, din care 6.702.450,46 lei valoare eligibilă nerambursabilă din FSE+ și 6.028.549,54 lei contribuție națională.
📆𝐏𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝐝𝐞 𝐢𝐦𝐩𝐥𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢: 26 luni, respectiv 27 aprilie 2026 – 26 iunie 2028.
�https://www.adrse.ro/Documente/ADRSE/Anunt_incepere_proiect_Bridge_13.05.2026.pdf

09/05/2026

Address

Strada Anghel Saligny Nr. 24
Braila
810118

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:30
Tuesday 08:00 - 16:30
Wednesday 08:00 - 16:30
Thursday 08:00 - 16:30
Friday 08:00 - 14:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when ADR Sud-Est Romania posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to ADR Sud-Est Romania:

Share