26/10/2026
Din 101 dalmațieni au mai rămas doar doi: El și Ea, Atilla și Atinha, Adam și Eva. Toți puii lor au fost adoptați de mult, dar ei doi sunt tot aici.
Ce-i drept, există mica problemă că vrem neapărat să fie adoptați împreună, pentru că par dependenți unul de celălalt. Sunt pur și simplu cei mai buni prieteni din lume. În plus, viitoarea lor familie va trebui să vină de câteva ori la adăpost, înainte de adopția finală, pentru a-i cunoaște, a le câștiga încrederea și a construi treptat o relație cu ei.
Și ar mai fi și faptul că dalmațienii nu sunt rasa cea mai ușor de crescut. În primul rând, sunt foarte energici, deoarece sunt câini „construiți” pentru a alerga pe distanțe lungi. Apoi, sunt curioși și foarte sociabili, ceea ce înseamnă că au nevoie de stimulare și de expunere constantă la situații și ființe/prieteni noi.
Sunt câini care se atașează enorm de oamenii și familia lor, așa că e foarte important să fie crescuți bine și atent, cu mare grijă la cm veți trata (de pildă) perioadele în care vor lipsi toți oamenii din casă. Anxietatea de separare poate apărea, așa că e esențial, printre altele, să asociați plecările voastre de acasă cu ceva pozitiv pentru ei. Jucăriile de tip Kong și altele construite special pentru „antrenament mental” pot fi foarte utile în acest sens.
Haideți să facem în așa fel încât acest text să ajungă la cât mai multă lume, pentru că ne facem griji sincere pentru ei. Printre altele, din cauza blănii scurte, tip periuță, dalmațienii sunt foarte sensibili la frig, iar o iarnă în adăpost nu le-ar face bine deloc.