Quelles sont les heures d'ouverture ?

Lundi 09:00 - 18:00 Mardi 09:00 - 18:00 Mercredi 09:00 - 18:00 Jeudi 09:00 - 18:00 Vendredi 09:00 - 17:00

Quel est le site Web ?

https://www.facebook.com/854972631030479/

Raluca - Animal Communicator & Feline Behaviourist

Accueil
België
Kortenberg
Raluca - Animal Communicator & Feline Behaviourist

Appeler Itinéraire Contacter l'entreprise

I help you reconnect with your animal soul �.

04/11/2026

Și animalele suferă pierderea unui companion.

Când un animal pleacă dincolo de curcubeu…, tăcerea se așază nu doar peste oameni ci și peste celelalte animale din familie .
Tovarășii de viață cu care au împărțit aceeași casă, aceleași obiceiuri și prezența de zi cu zi a companionului dispărut pot trece și ele printr-o perioadă dificilă.

Unele își caută prietenul prin casă, îi verifică locurile preferate sau par să îl aștepte.
Altele devin mai retrase, își pierd interesul pentru joacă, mănâncă mai puțin, pot manifesta neliniștea prin linsul excesiv al lăbuțelor din față ori își schimbă programul de somn.
Sunt schimbări care merită observate cu atenție, deoarece pierderea unui companion poate aduce nesiguranță, anxietate și un sentiment profund de singurătate.

Atunci când un animal moare acasă, iar celălalt companion a fost apropiat de el, îi putem oferi posibilitatea de a-i vedea și mirosi corpul înainte ca acesta să fie îndepărtat.
Contactul îl poate ajuta să perceapă schimbarea și să înțeleagă, în felul său, prin schimbarea mirosului, a temperaturii că prietenul său nu mai este acolo.
Este important să îi respectăm reacția și să nu îl obligăm să se apropie.
Unele animale vor cerceta trupul câteva clipe, altele vor păstra distanța. Ambele reacții sunt firești.

Cum îl putem însoți:

🤍 Rămâi aproape. Prezența ta blândă, vocea ta, mângâierea ta contează enorm.
🤍 Păstrează ritmul zilei: plimbările, orele de masă, micile ritualuri.
🤍 Joacă-te cu el, chiar dacă la început nu răspunde. Jocul vindecă încet.
🤍 Nu te grăbi să aduci un nou companion. Un suflet nu îl înlocuiește pe altul, iar golul nu se umple cu prezențe grăbite.
🤍 Dacă tristețea durează mai multe săptămâni, cere sprijinul medicului veterinar, al unui comportamentalist sau al unui comunicator animal.

Fiecare animal își trăiește doliul în felul lui la fel ca și oamenii. Noi putem doar să fim acolo, cu răbdare și cu inima deschisă.

29/10/2026

De ce se spune că are pisica are 9 ?

De mii de ani, pisicile străbat istoria omenirii cu o tăcere sacră. Privirea lor pare să se odihnească dincolo de lumea vizibilă , acolo unde lumea materială se întâlnește cu cea nevăzută.

În Egiptul antic, ele erau ocrotite de zeița Bastet, păzitoarea căminului și a sufletelor dinăuntrul lui. Se credea că pisicile țin departe umbrele și spiritele rătăcitoare, iar atunci când o pisică se întorcea în lumină, familia chiar își rădea sprâncenele în semn de doliu

Freyja, zeița iubirii și a frumuseții, călătorea purtată de pisici, ca și cm ele ar cunoaște drumurile dintre lumi.
Această imagine a întărit ideea că pisicile sunt ființe magice, legate de puteri divine.

De aici s-a născut vechea credință în cele nouă vieți: pisica este cea care coboară din înălțimi cu o grație neclintită, care se strecoară prin spații în care nimeni altcineva nu ar încăpea și pare să treacă prin pragul dintre lumi fără teamă, iar și iar.

În Japonia, maneki-neko, pisica care ridică lăbuța într-un gest de chemare, a devenit simbolul norocului și al prosperității.
Culturi diferite, aceeași fascinație pentru o ființă care pare să ascundă mai mult decât lasă să se vadă.

Însă misterul lor nu stă doar în agilitate sau în instinctele ascuțite ci și în felul în care există: tăcute, independente, tandre fără să fie supuse, apropiate de noi și totuși păstrând mereu o parte din ele inaccesibilă.

Cine nu și-a privit pisica fixând un colț gol al camerei și nu s-a întrebat, măcar pentru o clipă, dacă percepe ceva ce nouă ne scapă? Știința poate explica multe dintre aceste comportamente. Și totuși, fascinația rămâne.

Când se așază lângă un suflet îndurerat, ca un sprijin fără cuvinte ele simt ceea ce noi doar intuim: schimbările subtile ale energiei, murmurul unor lumi pe care inima le recunoaște, chiar dacă mintea nu le poate da un nume.

Pisica poartă în ființa ei o părticică de eternitate, un secret străvechi pe care nu îl rostește niciodată.
Merge alături de noi, dar pe o cale pe care ochii noștri nu o văd, una învăluită în înțelepciune tăcută și în lumină discretă.

Și cât timp vom împărți viața cu ele, ne vom întreba cu smerenie cât de mult știu ele despre lumile din afara lumii noastre?
Într-o lume în care omul dorește să înțeleagă, să controleze și să explice totul, pisica rămâne o lecție de independență și de mister.

Iar legenda celor nouă vieți continuă să trăiască pentru că vorbește despre ceva mai profund decât supraviețuirea: despre fascinația noastră pentru ceea ce pare să sfideze limitele lumii cunoscute.

25/10/2026

În tradițiile străvechi, animalul nu vine niciodată întâmplător.

De-a lungul experienței mele am întâlnit povești extraordinare, dar una mi-a atras atenția în mod deosebit.
Se spune că animalele nu bat la ușă. Ele așteaptă, cu o răbdare mai veche decât cuvintele, ca ușa să se deschidă dinăuntru.

Într-o primăvară, într-o curte păzită de trei câini, a apărut o pisică. Venise cu pasul greu al celor care poartă in burtică o viață .
Câinii, străjerii acelei case, au privit-o și, fără să știe de ce, s-au dat la o parte. Nu a fost nevoie de nicio poruncă. Era ceva în aer, o liniște pe care nici ei nu îndrăzneau s-o strice. Pisica a născut acolo, în pragul dintre casă și lume.

Shamanii spun că animalele sunt punți între lumi. Ele merg acolo unde cuvintele nu ajung și lasă în urmă daruri pe care inima le înțelege înaintea minții.
Câinii sunt străjerii focului și ai pragului. Pisica este păzitoarea tainelor, cea care trece nestingherită între văzut și nevăzut.
Iar când aceste forțe se întâlnesc sub același acoperiș, spațiul devine cerc sacru, un loc în care noul se poate naște în siguranță.

Poate că nu a venit doar ca să nască, ci ca să amintească că cel care ocrotește are nevoie, la rândul lui, de ocrotire, că iubirea se odihnește și ea,
că ceea ce primim învățăm să dăruim mai departe.

În această poveste, nu este vorba doar despre o pisică ce și-a găsit un loc sigur pentru a naște.
Este vorba despre întâlnirea dintre vulnerabilitate și capacitatea de a iubi, despre felul în care viața creează legături acolo unde rațiunea vede doar o întâmplare.

Pisicuța a venit să nască. Stăpâna casei i-a oferit protecție. Însă, în timp, între ele s-a creat ceva ce depășește simplul gest al salvării: o legătură prin care iubirea a devenit reciprocă.
Iubirea nu vine întotdeauna în forma pe care o așteptăm. Uneori vine cu patru lăbuțe, cu un tors discret și cu încrederea unei ființe care a ales să-și aducă puii pe lume în grija noastră.

Și atunci, întrebarea nu mai este doar de ce a ales pisicuța acea curte, ci și ce se schimbă în noi atunci când alegem să răspundem cu iubire unei vieți care ne iese în cale?

21/10/2026

🍁 Cum îți pregătești pisica pentru toamnă 🍁

Când frunzele încep să se aștearnă pe pământ și lumina devine mai moale, simt cm totul în jurul meu îmi șoptește același lucru: încetinește.
Felinele noastre ne spun că este timpul să ne retragem puțin în noi, să ne odihnim și să ne încălzim sufletul.

Pisicile aud acest îndemn mai bine decât oricine. Își caută locul cald, se ghemuiesc în lumina după-amiezii și se odihnesc fără să ceară iertare nimănui.
Pentru ele, odihna nu este o slăbiciune, ci o formă de înțelepciune.
În fiecare toamnă, ele ne amintesc că și sufletul are anotimpuri. Există un timp pentru a crește și un timp pentru a ne retrage, pentru a ne încărca din nou cu liniște și blândețe.
Iar noi, cei care le iubim, putem să le însoțim cu grijă în această trecere.

Iată câteva lucruri care le pot face viața mai confortabilă în această perioadă:

🧡 Oferiți-le un loc cald și ferit, o pătură moale, un colț însorit, un adăpost în care să se simtă în siguranță și ferită de frig mai ales dacă obișnuiește să iasă afară.

🧡 Periați-le cu răbdare blana care se schimbă. Periajul regulat îndepărtează firele moarte și creeaza un ritual de intimitate cu felina ta pregătindu-i în același timp blăniță de iarnă.

🧡 Păstrați-le trupul flexibil prin joacă blândă, mai ales pe vremea rece, când articulațiile au nevoie de mai multă atenție.

🧡 Aveți grijă de micile pericole ale anotimpului: ciupercile și plantele toxice din grădină, ascunse sub grămezile de frunze, decorațiunile mici, ghirlandele luminoase.

🧡 Urmărește-i comportamentul alimentar și ajustează cantitatea de hrană. Unele pisici pot avea nevoie de mai multă energie toamna deoarece își pregatesc balnița pentru iarnă.

Fiecare dintre aceste gesturi, făcut cu atenție și cu iubire, devine o formă de rugăciune tăcută, un fel de a spune: te văd, te ocrotesc, sunt aici.
Cel mai important lucru însă este să îți amintești că fiecare pisică este unică. Observă-i nevoile individuale și adaptează-i rutina în funcție de ceea ce i se potrivește cel mai bine.

Fie ca toamna aceasta să vă aducă pace în case, căldură în inimi și multă lumină în ochii acelor mici suflete care ne aleg zi de zi. 🙏🐾

17/10/2026

VEVERIȚA – MESAGERUL ÎNȚELEPCIUNII ȘI AL ABUNDENȚEI

Natura ne vorbește în șoaptă.
Chiar dacă nu recunoaștem toate mesajele ei sufletul nostru este pregătit să le descopere.✨

În simbolistica șamanică, veverița ne amintește de înțelepciunea de a ne aduna resursele, de a ne pregăti pentru ceea ce urmează și de a avea încredere în ritmul firesc al vieții.

Cu agilitatea și spiritul ei jucăuș, ne învață să fim flexibili în fața schimbărilor, să păstrăm vie scânteia bucuriei și să privim fiecare experiență ca pe o oportunitate de creștere.

🌰 Ea ne vorbește despre abundență, dar și despre atașamente.
Despre grija de a păstra ceea ce ne hrănește și înțelepciunea de a nu aduna din teamă. Pentru că adevărata bogăție nu se măsoară doar în ceea ce avem, ci și în pacea cu care trăim, în iubirea pe care o dăruim și în încrederea pe care o purtăm în suflet.

Apariția veveriței este o invitație de a ne întoarce către noi înșine, de a ne recunoaște darurile, de a ne onora resursele interioare.
Ea ne amintește că fiecare pas făcut cu intenție pune o sămânță pentru viitor. 🌱

Mesajul spiritului veveriței:

Adună înțelepciune, nu frici.
Păstrează ceea ce îți hrănește sufletul, eliberează ceea ce te împovărează și nu uita să dansezi cu viața, chiar și atunci când nu cunoști drumul.

Pentru că a trăi în armonie înseamnă să știi când să te pregătești, când să acționezi și când să te abandonezi cu încredere în misterul vieții. 🤎✨

15/10/2026

De ce este atât de greu să comunici cu un animăluț pierdut?
Și de ce fiecare astfel de căutare este o încercare atât de mare? 🕊️🤍

Comunicarea cu animalele pierdute este, pentru mine, una dintre cele mai delicate și mai apăsătoare experiențe.
În spatele fiecărui animăluț dispărut se află o poveste, o familie care speră, un suflet care caută răspunsuri și o iubire care refuză să renunțe.

De cele mai multe ori, căutările se desfășoară noaptea, atunci când totul se liniștește, când oamenii dorm, iar zgomotele și agitația zilei dispar.
Este momentul în care animalul se poate simți suficient de în siguranță pentru a ieși din ascunzătoare.

Împreună cu părintele animalului pornim în căutare: el verifică locurile indicate, iar eu continui să urmăresc conexiunea și să caut noi indicii.
Este un proces care poate dura ore întregi și care presupune multă implicare din partea amândurora.

Un animal pierdut nu se comportă neapărat așa cm ne-am aștepta. Frica și stresul îi pot activa instinctul de supraviețuire — fight or flight.
Uneori, se ascunde și rămâne nemișcat ore sau chiar zile întregi fără a răspunde când este strigat, nici măcar atunci când îi este foame.

Dar există și o parte despre care se vorbește mai puțin: durerea emoțională a acestor căutări.
Am trăit bucuria imensă a animăluțelor găsite și întoarse acasă, după multe ore de speranță și efort.
Sunt momente care îți umplu sufletul și îți amintesc cât de puternică este legătura dintre un animal și familia sa.

Am trăit însă și neputința de a nu putea găsi un răspuns care să aducă alinare.
Uneori, o dispariție ascunde un accident sau sfârșitul vieții. Alteori, animalul a plecat din motive pe care nu le putem înțelege pe deplin.

Iar atunci când trebuie să transmiți unui gardian vestea că animăluțul său s-ar putea să nu mai fie în viață, durerea devine greu de cuprins în cuvinte.
Mai ales când trupul nu este găsit și nu există un rămas-bun. Rămân speranța, întrebările și un doliu fără certitudinea de care sufletul are nevoie.

Toate acestea fac ca o asemenea comunicare să fie mult mai mult decât o simplă conectare.
Este o responsabilitate profundă, care mă atinge, uneori mult timp după ce căutarea s-a încheiat.
De aceea, simt nevoia să vorbesc despre cât de greu este acest proces.
Despre timpul pe care îl cere, despre nopțile petrecute căutând, despre speranțele pe care le purtăm împreună și despre durerea pe care uneori nu o putem schimba.

Continui să cred în frumusețea reîntâlnirilor și să păstrez în inimă fiecare poveste cu final fericit.
Dar am învățat și că, în această muncă, iubirea trebuie să fie însoțită de răbdare, discernământ și respect față de limitele fiecărui suflet.
Pentru că, dincolo de orice comunicare, există o ființă iubită care este așteptată acasă și un gardian care ar face orice pentru a o regăsi.

Iar în spatele fiecărei căutări există o inimă care speră. 🤍🕊️

11/10/2026

De ce sunt pisicile curioase?

Pisicile sunt adorabile, dar, în același timp, sunt și niște ființe tare ciudate, care fac tot felul de lucruri neobișnuite.
Dărâmă obiecte de pe blaturi fără niciun motiv aparent, își mulează trupul ca și cm ar fi lichide pentru a încăpea în locuri neașteptate și își strecoară lăbuțele exact acolo unde nu ar trebui.

Acest comportament poate fi rezumat într-un singur cuvânt: curiozitate.
Știm că face parte din natura pisicilor, dar de ce au moduri atât de amuzante de a și-
Pisicile au un fel aparte de a descoperi lumea: își strecoară lăbuțele în cutii, cercetează pungile abia aduse acasă și se înghesuie în spații în care nici nu ne-am imagina că ar putea încăpea.
Curiozitatea lor ne amuză, dar în spatele acestor gesturi se află instincte vechi, păstrate de la strămoșii lor sălbatici.

Deși pisicile au fost domesticite cu mii de ani în urmă, ele au păstrat multe dintre comportamentele care le ajutau să supraviețuiască în natură.
Explorarea mediului le permite să observe ce se întâmplă în jur, să identifice posibile pericole și să descopere atât prada, cât și locurile în care se pot adăposti.

Teritoriul are și el o importanță deosebită pentru ele.
Pisicile sunt teritoriale prin natura lor, iar instinctul le îndeamnă să își cunoască și să își protejeze spațiul și sursele de hrană.
Așa se explică de ce o simplă pungă de cumpărături, abia așezată pe podea, devine imediat un obiect de investigat.
Pentru noi sunt doar câteva lucruri aduse din magazin; pentru pisică, este ceva nou care a apărut pe teritoriul ei și merită cercetat.

Curiozitatea este legată și de inteligența lor.
Pisicile învață observând, explorând și încercând să înțeleagă ceea ce le înconjoară.
Fie că urmăresc ce pregătești în bucătărie, fie că se interesează de hârtiile de pe birou, ele adună informații despre lumea în care trăiesc.

În plus, își amintesc că un obiect continuă să existe chiar și atunci când nu îl mai văd.
De aceea, dacă ascunzi jucăria cu care se distrau, s-ar putea să le surprinzi căutând-o sau privind cu mult interes locul în care a dispărut.

Iar când vine vorba despre cutii, colțuri ascunse și spații strâmte, instinctul de vânătoare are și el un cuvânt de spus.
În natură, o pisică poate cerceta o grămadă de frunze sau se poate ascunde înainte de a se năpusti asupra prăzii.
În casă, o cutie de carton se poate transforma în locul perfect din care să pândească jucăria preferată.

Așadar, data viitoare când îți vezi pisica explorând fiecare colț al casei sau instalându-se într-o cutie care pare mult prea mică pentru ea, amintește-ți că aceste gesturi fac parte din felul ei natural de a cunoaște mediul, de a-și exersa instinctele și de a rămâne conectată la lumea din jur.

Curiozitatea nu este doar una dintre trăsăturile care fac pisicile atât de fascinante, ci și o parte importantă a vieții lor..

09/10/2026

Ciupercuța - o găinușă care iese din anonimat

Există suflete care vin pe lume nu ca să se așeze în cerc, ci ca să-l deschidă.
Ciupercuța este un astfel de suflet. Ea nu caută companie în grupul ei, ci în căldura casei, în preajma oamenilor, a familiei , în pragul dintre afară și înăuntru.

Când m-am conectat cu ea, mesajul a venit limpede, ca o rostire din altă lume: “independență, măreție, companie”.
Apoi ca să scoată în evidență personalitatea și rolul ei a continuat: „Eu rup cercul, nu copiez, dăruiesc."
Mi-a vorbit despre un “alfabet necunoscut”, un limbaj pe care încă nu știm să-l citim, despre un teritoriu încă nedescoperitpe care îl veghează precum un gardian. Că se lasă purtată de curiozitate, ca de un fir de lumină.

Nu este încăpățânare. Este chemare catre a fi independent.. a avea curajul să fi altfel.
Curajul de a nu copia drumul altora atunci cind sufletul tău te cheamă într-o direcție diferită.

Unele ființe poartă în ele rolul de deschizători de drumuri. Ele par singure, dar sunt, de fapt, în legătură profundă cu ceva mai mare.
Ne amintesc că nu toți suntem făcuți să ne păstrăm locul în “cerc”, iar a ieși din el nu înseamnă a pierde apartenența, ci a o trăi altfel.
Ce alfabet necunoscut se ascunde în tine și așteaptă să fie citit? 🤍

08/10/2026

Ciupercuța - găinușa care vrea să iasă din tipare.

Există suflete care vin pe lume nu ca să se așeze în cerc, ci ca să-l deschidă.
Ciupercuța este un astfel de suflet. Ea nu caută companie în grupul ei, ci în căldura casei, în preajma oamenilor, în pragul dintre afară și înăuntru.

Când m-am conectat cu ea, mesajul a venit limpede, ca o rostire din altă lume: “independență, măreție, companie”.
Apoi și-a dezvăluit personalitatea : „Eu rup cercul, nu copiez, dăruiesc."
Mi-a vorbit despre un “alfabet necunoscut”, un limbaj pe care noi încă nu știm să-l descifrăm și despre un “teritoriu” care trebuie descoperit.
Rolui ei pe acest teritoriu este de gardian și se lasă purtată de curiozitate, ca de un fir de lumină.

Nu este încăpățânare. Este chemare. Era dorința de a vedea dincolo de obișnuință.

Unele ființe poartă în ele rolul de deschizători de drum. Ele par singure, dar sunt, de fapt, în legătură profundă cu ceva mai mare.
Ne amintesc că nu toți suntem făcuți să ne păstrăm locul în “cerc”, iar a ieși din el nu înseamnă a pierde apartenența, ci a o trăi altfel.
Să avem curajul de a nu copia drumul altora atunci când sufletul nostru ne cheamă într-o direcție diferită și să ne deschidem inima pentru a învăța un mod nou de comunicare, de decodificare al universului, al tuturor speciilor care ne înconjoară .

Ce alfabet necunoscut se ascunde în tine și așteaptă să fie citit? 🤍

02/10/2026

Cum ne învață animalele despre conexiune și limite

Unul dintre lucrurile pe care le iubesc la animale este felul în care știu să fie aproape fără să ne ceară să ne explicăm.
Când avem o zi grea, câinele se așază lângă noi. Când plângem, pisica poate rămâne în liniștea ei, fără să ne întrebe ce s-a întâmplat.

Pentru cineva care a trecut prin experiențe dureroase în relații, această formă de prezență poate avea o însemnătate aparte.
Uneori, sufletul tânjește după apropiere, în timp ce trupul se teme de ea. Ne dorim să fim văzuți, dar ne retragem când cineva se apropie prea mult.
Simțim atât de multe și, totuși, nu găsim întotdeauna cuvintele prin care să le așezăm în fața celuilalt.

În preajma unui animal există mai puțină presiune. Nu trebuie să justificăm ceea ce simțim și nici să răspundem într-un anumit fel.
Putem doar să fim. Iar această experiență nu înlocuiește relațiile umane, ci poate deschide, cu blândețe, o cale către o altă înțelegere a siguranței și a apropierii.

Animalele ne învață și despre limite.

Dacă alerg după un pui de pisică speriat, încercând să îi arăt că sunt prietenoasă, este posibil să îl fac să se teamă și mai mult.
Are nevoie să poată alege distanța dintre noi. Are nevoie să știe că spațiul lui va fi respectat.

Și noi avem această nevoie.

Trauma ne poate învăța să ignorăm propriul disconfort, să spunem „da” atunci când în noi există un „nu” sau, dimpotrivă, să ridicăm ziduri pentru a nu mai fi răniți. De aceea, vindecarea înseamnă și să învățăm din nou să ne ascultăm: vreau să mă apropii sau am nevoie de spațiu?
Spun „da” pentru că aleg sau pentru că mă tem să nu dezamăgesc?

Limitele nu sunt opusul iubirii. Ele sunt spațiul în care iubirea poate deveni sigură.

O conexiune sănătoasă nu cere apropiere permanentă. Ea lasă loc pentru respirație, pentru retragere și pentru întoarcere.
Ne permite să fim aproape fără să ne invadăm și să păstrăm distanța fără să ne pierdem.
Animalele ne amintesc, în felul lor tăcut, că iubirea nu înseamnă să pătrunzi în spațiul celuilalt, ci să fii suficient de prezent încât ele să se poată apropia în ritmul lor.

Adresse

Frans Mombaersstraat
Kortenberg
3071

Heures d'ouverture

Lundi	09:00 - 18:00
Mardi	09:00 - 18:00
Mercredi	09:00 - 18:00
Jeudi	09:00 - 18:00
Vendredi	09:00 - 17:00

Téléphone

+32498292248

Site Web

facebook.com

Notifications

Soyez le premier à savoir et laissez-nous vous envoyer un courriel lorsque Raluca - Animal Communicator & Feline Behaviourist publie des nouvelles et des promotions. Votre adresse e-mail ne sera pas utilisée à d'autres fins, et vous pouvez vous désabonner à tout moment.